CP: Pandemia nu scuză educația

Ne apropiem de inceputul anului școlar/universitar și cred că e oportună exprimarea opiniei mele ca fost consilier parlamentar și ca fost reprezentant al elevilor in Consiliul Județean al Elevilor Bacău, dar și ca beneficiar direct al educației.


Discuția din aceste zile de la Palatul Victoria se concentrează asupra felului in care elevii și studenții vor veni sau nu la școală/universitate in acest an.
Dincolo de oribilitatea acestei triste guvernări, ce și-a arătat o serie de lipsuri, trebuie să analizăm situația cât se poate de realist și de adaptat la condițiile actualei societăți.


In ultimele 6 luni ale anului școlar trecut s-a implementat educația la distanță prin Ordin de Ministru, ordin incă in vigoare și s-au jucat Orban și dna ministru, Anisie cu promisiunile de tablete și alte device-uri necesare intermedierii comunicării dintre beneficiar și cadrul didactic. Problema este că foarte mulți dintre elevi provin din medii defavorizate, din familii ce nu iși permit să achiziționeze un dispozitiv (care nu poate fi slab sau ieftin) care să permită apeluri de teleconferință, programe de suită Office etc.


Totodată trebuie să ințelegem că mulți au fentat lucrările de examinare și totodată unii din profesori (exemplu Politehnica București) au avut măsuri exagerate de evaluare sau din cauza instabilităților tehnologice actuale ale platformelor informatice educația a fost făcută cu hopuri, blocări, probleme audio și de imagine și asta a dus evident la o scădere a performanțelor academice, iar motivația importantă in actul educațional a scăzut și ea și interesul in mod asemănător.


Trebuie să ințelegem că e vital să facem invățarea tradițională, deși eu sunt un susținător al unor forme de invățământ la distanță, insă la momentul actual nu suntem pregătiți și e nevoie de o perioadă de tranziție, de adaptare.
Educația trebuie făcută față in față și cu respectarea măsurilor de siguranță, cu educarea personalului și a elevilor prin joc și joacă la grupele mici. Elevii și studenții au nevoie de reglementări clare de protecție igienico-sanitară și mai apoi bagați in clase și aule universitare la ore.


Deci hai să lăsăm prostiile cu pepsiglas și să mergem la SCOALĂ!