De ce să ni te alături?
Dacă nu pentru tine, atunci pentru colegul tău de bancă. Pentru că el face parte dintr-un sistem educațional ineficient, nejust și uneori chiar dăunător. Implică-te pentru a fi un garant al respectării drepturilor elevilor și pentru a aduce plusvaloare ca, în viitor, după demersurile la care ai luat parte, să stea în banca ta un elev mai fericit decât tine sau colegul tău de bancă.
CANDIDEAZĂ ÎN C.E.P.!
Pentru a avea pachetul de informații complet, îți vom oferi câteva detalii despre cum te poți implica în structură, dar și despre campania de alegeri din acest an, desfășurată sub egida „Ridică-te din bancă!”
Anual, în această perioadă, elevii își aleg reprezentanții la nivel școlar. Deseori aceștia caută în colegii pe care îi votează să le reprezinte interesele un punct de sprijin, un mijloc prin care mesajul lor să ajungă la factorii decizionali, în fața cărora lor le e teamă să îl exprime.
În acest an, sfatul nostru pentru tine este simplu: ridică-te din bancă și candidează pentru o funcție de reprezentant C.E.P. pentru colegii din liceul tău! Nu e nevoie să fii popular sau olimpic, nici să fii pe placul profesorilor tăi. Trebuie, în schimb, să militezi pentru drepturile colegilor tăi și să încerci să transformi mediul școlar într-unul cât mai pliat pe nevoile lor.
În școala ta nu există săpun și hârtie igienică la baie? Încă se practică „fondul clasei” sau „fondul școlii”? Colegii tăi sunt notați subiectiv? Atunci este momentul să iei atitudine.
Începând cu 18 septembrie, ai posibilitatea de a-ți depune dosarul de candidatură. Acesta trebuie să cuprindă formular de candidatură, acord parental (în cazul în care ești minor) și declarație de neapartenență politică. Documentele se solicită prin formularul contact de pe site sau la secțiunea UTILE.
Dosarul se depune comisiei de concurs și validare stabilită la nivel școlar. După ce acesta este evaluat și validat, urmează câteva zile în care este benefic să organizezi întruniri cu elevii școlii, să mergi pe la clase și să le prezinți ce îți propui în mandat, pentru a face cunoscute ideile tale.
DE CE?
Fiindcă mediul școlar are nevoie de tine. În anul 2017-2018, RISEN alături de CNE a derulat o amplă consultare la care au participat elevi din toată țara, cu privire la respectarea prevederilor din Statutul Elevului.
În urma sa, a fost elaborat Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național, conform căruia 41% dintre respondenți au afirmat că și-au simțit măcar o dată pusă în pericol integritatea fizică și/sau morală în școală, iar 95% au sesizat subiectivitate în evaluare din partea cadrelor didactice.
În această situație, fără elevi ca tine, care să se implice în îmbunătățirea mediului școlar, suntem departe de conceptul de „calitate în educație”. Pentru orice întrebări, noi îți stăm la dispoziție atât aici, cât și pe rețelele de socializare.
CE POȚI FACE MAI DEPARTE?
Dacă ai fost ales deja să îți reprezinți colegii la nivel școlar și simți că poți contribui la o schimbare în bine a mediului educațional la scară mai largă, informează-te cu privire la desfășurarea alegerilor în județul tău și depune-ți dosarul de candidatură.
În dreapta poți observa câteva dintre aspectele de reținut cu privire la CEP la nivel de județ.
DE CE AI NEVOIE PENTRU DOSAR
Similar dosarului de candidatură pentru funcțiile din consiliul școlar al elevilor, dosarul de candidatură pentru consiliul județean al elevilor trebuie să conțină: strategie de dezvoltare, plan de acțiune, curriculum vitae (CV), formular de candidatură, declarație de neapartenență politică, acord parental (în cazul elevilor minori).
Trimite un mail la [email protected] cu candidatura ta și CV-ul.
Candidează acum